FNSAR are următoarele obiective:
- de a acorda asistență sindicală, de a reprezenta, promova și apăra interesele și drepturile socio-profesionale ale membrilor sindicali din organizațiile membre în FNSAR la nivel central (Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv Guvern);
- de a păstra o unitate între toți membrii FNSAR din cadrul Serviciilor de Ambulanță, în vederea menținerii forței de care dispunem pentru a obține condiții de muncă tot mai bune, drepturi salariale decente și ridicarea standardului profesional în favoarea pacientului;
- de a aduce Serviciile de Ambulanță din România la un standard european;
- de a informa membrii cu toate proiectele legislative și organizatorice elaborate de Ministerul Sănătății și celelalte instituții centrale, proiecte în care vrem să ne impunem punctul de vedere când acestea se referă la sistemul de urgență medicală din România;
- de a culege informații din țară de la membrii noștri privind problemele cu care se confruntă în relație cu conducerea locală a unității, de a interveni în rezolvarea acestor probleme la nivel județean dacă este posibil sau de a le înainta forurilor centrale;
- de a deveni o federație model, care să fie cu adevărat o forță sindicală în limitele prevăzute de lege în România.